19/06/2026
🎶✨O seară care a făcut inimile să bată în ritm bănățean: Festivalul Național de Folclor „Petrică Moise” a adus emoție și dor pe scena Timișoarei🎶✨
În seara de 18 iunie 2026, sala Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a devenit locul în care cântecul, tradiția și amintirea s-au împletit într-un spectacol de suflet. Cea de-a V-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Petrică Moise”, organizată de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș cu sprijinul Consiliul Județean Timiș, a reunit pe aceeași scenă nume îndrăgite ale folclorului bănățean, într-un omagiu plin de emoție dedicat celui care a fost și rămâne una dintre cele mai iubite voci ale Banatului.
Petrică Moise nu a fost doar un artist, ci un simbol al locurilor natale, un glas care a purtat frumusețea Banatului peste hotare, din Europa până în America de Nord și Australia. Oriunde a cântat, a dus cu el dorul de casă și mândria de a fi bănățean. Melodii precum „Țara mea-i Banatu’ meu”, „Două mândre din Chișoda” sau „Lumea asta-i cm o vezi” continuă să răsune în inimile oamenilor, iar „Țara mea-i Banatu’ meu” a devenit, de-a lungul anilor, mai mult decât un cântec – o declarație de dragoste pentru acest colț de țară.
Pe scenă au urcat artiști care au dăruit publicului momente de neuitat: Deți Iuga, Olguța Berbec, Remus Novac, Stana Stepanescu, Dumitru Teleagă, Dana Gruescu, Andreea Chisăliță, Anda Sabadoș, Iasmina Moacă, Amalia Tudose și Iris Mihan. Fiecare cântec a adus cu sine o poveste, o emoție și o punte către rădăcinile noastre.
Orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, condusă de Sebastian Roșca, a însoțit cu măiestrie întregul spectacol, în timp ce coregrafia semnată de Floarea și Grigore Munteanu a adus pe scenă farmecul dansului popular autentic. Din partea Consiliului Județean Timiș alături de noi a fost domnul vicepreședinte Alin Popoviciu , care a susținut un discurs care a evocat amintirea și personalitatea artistului Petrică Moise. Un moment emoționant a fost prezentat de fiica artistului, Mihaela Moise.
Seara a fost prezentată cu eleganță și căldură de Iuliana Tudor.
A fost mai mult decât un festival. A fost o întâlnire cu identitatea noastră, cu valorile care ne definesc și cu amintirea unui artist care a lăsat o moștenire neprețuită. Prin cântec, joc și emoție, Banatul și-a celebrat încă o dată sufletul, iar numele lui Petrică Moise a răsunat din nou acolo unde îi este locul: în inimile oamenilor. ❤️
Mulțumim publicului care a onorat amintirea artistului printr-o prezentă numeroasă, finanțatorului, artiștilor invitați și tuturor celor care au făcut din această seară una cu totul specială.
Evenimentul a fost posibil cu susținerea financiară a Consiliului Județean Timiș și a fost organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție de cultură, coordonată de managerul Liliana Laichici.