11/01/2026
📌 Ședința festivă a Consiliului Facultății de Științe Reale, Economice și ale Mediului – bilanțul anului 2025
Astăzi, 16 decembrie 2025, am avut onoarea să ne reunim în cadrul Ședinței festive a Consiliului Facultății, un moment dedicat bilanțului anului calendaristic 2025, recunoașterii excelenței academice și consolidării parteneriatelor valoroase pentru educația noastră.
Am fost onorați să avem alături de noi pe domnul Guido Meinelt, administratorul companiei DRÄXLMAIER Group Moldova, partener strategic important care susține formarea profesională a studenților noștri, oferindu-le oportunități reale de dezvoltare.
Evenimentul a debutat cu un moment tradițional de urătură, aducând spiritul autentic al sărbătorilor în sufletele noastre, iar apoi doamna Rector ne-a adresat un mesaj plin de încurajare și speranță.
Doamna Decan a prezentat bilanțul scurt al realizărilor, care reflectă implicarea și profesionalismul întregii comunități academice.
Am ascultat cu emoție colindul oferit de studenții noștri și am aflat din prima sursă despre realizările fiecărei catedre, dar și gândurile studenților despre parcursul lor academic.
Cel mai așteptat moment a fost premierea celor 30 de studenți care s-au remarcat prin rezultate excepționale, perseverență și implicare activă. Acești tineri sunt exemplul viu al valorilor pe care le promovăm.
Domnul Guido Meinelt ne-a împărtășit o poveste inspirațională despre succes, muncă și încredere în potențialul tinerilor, iar atmosfera a fost îmbogățită cu ritmul energic al unui dans tradițional.
Mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă această întâlnire – administrației universității, colegilor din facultate, partenerilor noștri și, mai ales, studenților care dau sens și energie muncii noastre.
Suntem recunoscători companiei DRÄXLMAIER Group Moldova pentru sprijinul generos acordat în premierea celor mai buni studenți.
Anul 2025 ne-a demonstrat că suntem o comunitate puternică, unită și dornică să construiască împreună viitorul.
Vă mulțumim pentru implicare și vă dorim succes în toate proiectele viitoare!