12/05/2026
Comunitatea profesorilor, studenților și absolvenților Facultății Relații Internaționale, Limbi Străine și Jurnalism, a Universității Libere Internaționale din Moldova anunță trecerea în neființă a 𝐃𝐨𝐦𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐌𝐢𝐭𝐫𝐮 𝐆𝐡𝐢𝐭̦𝐢𝐮, doctor în științe istorice, cercetător științific superior, profesor universitar și Director al Departamentului Evidență și Monitorizare Proces Educațional.
Născut la 5 februarie 1945, în satul Izvoare, raionul Florești, Mitru Ghițiu și-a dedicat întreaga viață educației, cercetării istorice și formării noilor generații de specialiști. Absolvent al Universității de Stat din Moldova, a urmat o carieră profesională remarcabilă, activând cu devotament atât în învățământul preuniversitar și universitar, cât și în instituții de cercetare și administrație academică de prestigiu din Republica Moldova.
Doctor în științe istorice din anul 1981, autor al tezei „Sovietele din Moldova şi comitetele soldăţeşti de pe frontul român în anul 1917”, și deținător al titlului de cercetător științific superior din anul 1982, Mitru Ghițiu s-a afirmat ca o personalitate marcantă a mediului academic și științific din Republica Moldova. Domeniul său principal de cercetare a fost mișcarea de eliberare națională din Basarabia în anii 1917–1918, contribuțiile sale științifice fiind apreciate prin numeroase studii, articole și publicații de specialitate.
De-a lungul activității sale profesionale, a activat ca profesor de istorie și geografie în instituțiile de învățământ din raionul Florești, cercetător științific în cadrul Academiei de Științe a Moldovei, profesor la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, director al Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova, șef-direcție în cadrul Institutului de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei, precum și în diverse funcții de conducere și coordonare academică.
Activitatea sa în cadrul ULIM a început în anul 1996, când a ocupat funcția de director al Secției Studii. Ulterior, a fost șef al Catedrei Istoria Românilor și a Popoarelor Vecine din cadrul Facultății Istorie și Relații Internaționale, iar din anul 2007 a exercitat funcția de Director al Departamentului Evidență și Monitorizare Proces Educațional.
Prin profesionalismul, responsabilitatea, echilibrul și devotamentul său, a contribuit esențial la consolidarea prestigiului ULIM și la promovarea valorilor academice autentice. Colegii, studenții și toți cei care au avut privilegiul de a colabora cu dumnealui îl vor păstra în memorie ca pe un om de înaltă cultură, integritate morală și noblețe sufletească.
Activitatea sa didactică s-a remarcat prin rigoare, competență și pasiune pentru adevărul istoric. A predat discipline precum Istoria modernă, Istoria modernă a românilor, Primul război mondial, Politici, forme de guvernare și relații internaționale în societatea românească modernă și Politica externă a României în anii 1919–1939, insuflând generațiilor de studenți respect pentru cunoaștere și cercetare.
Autor a 28 de lucrări științifice, inclusiv o monografie și numeroase articole de specialitate, Mitru Ghițiu a publicat în total 59 de lucrări în reviste și ediții din țară și de peste hotare. A participat la simpozioane internaționale ale istoricilor la Chișinău și Beșkek și a realizat stagii de perfecționare, inclusiv la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, România.
Pentru activitatea sa prodigioasă a fost distins cu Medalia ULIM „15 ani de ascensiune” (2007), iar contribuția sa la dezvoltarea cercetării și educației va rămâne un reper important pentru comunitatea academică.
Comunitatea academică a Universității Libere Internaționale din Moldova exprimă sincere condoleanțe familiei îndurerate, rudelor, colegilor, discipolilor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar memoria sa să rămână vie în inimile noastre.