24/06/2026
🎓📚 𝐒𝐞𝐦𝐢𝐧𝐚𝐫 𝐬̗𝐭𝐢𝐢𝐧𝐭̗𝐢𝐟𝐢𝐜𝐨-𝐦𝐞𝐭𝐨𝐝𝐢𝐜 𝐥𝐚 𝐀𝐒𝐄𝐌: 𝐚𝐛𝐨𝐫𝐝𝐚̆𝐫𝐢 𝐦𝐞𝐭𝐨𝐝𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜𝐞 𝐢̂𝐧 𝐩𝐫𝐞𝐝𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐞𝐫𝐜𝐞𝐭𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐬̗𝐢 𝐞𝐥𝐚𝐛𝐨𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐭𝐞𝐳𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐦𝐚𝐬𝐭𝐞𝐫
📅 La 23 iunie 2026, sub egida Școala Masterală de Excelență în Economie și Business, ASEM, Departamentele „Investiții și activitate bancară”, „Finanțe și asigurări” și „Teorie și politici economice” din cadrul Academia de Studii Economice din Moldova au organizat seminarul științifico-metodic cu tema „𝗔𝗯𝗼𝗿𝗱𝗮̆𝗿𝗶 𝗺𝗲𝘁𝗼𝗱𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗰𝗲 𝗽𝗿𝗶𝘃𝗶𝗻𝗱 𝗽𝗿𝗲𝗱𝗮𝗿𝗲𝗮 𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮̆𝘁̗𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝗰𝘂𝗿𝘀 «𝗠𝗲𝘁𝗼𝗱𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗮 𝘀̗𝗶 𝗲𝘁𝗶𝗰𝗮 𝗰𝗲𝗿𝗰𝗲𝘁𝗮̆𝗿𝗶𝗶 𝗶̂𝗻 𝗱𝗼𝗺𝗲𝗻𝗶𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗳𝗼𝗿𝗺𝗮𝗿𝗲 𝗽𝗿𝗼𝗳𝗲𝘀𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗮̆» 𝘀̗𝗶 𝗽𝗿𝗲𝗴𝗮̆𝘁𝗶𝗿𝗲𝗮 𝘁𝗲𝘇𝗲𝗹𝗼𝗿 𝗱𝗲 𝗺𝗮𝘀𝘁𝗲𝗿”.
👩🏫Evenimentul a reunit cadre didactice implicate în programele de master din domeniul Finanțe, bănci și asigurări, constituind un valoros spațiu de dialog, schimb de experiență și reflecție asupra rolului cercetării științifice în formarea viitorilor specialiști.
🎤 În cadrul seminarului au fost abordate aspecte esențiale privind:
✅ dezvoltarea competențelor de cercetare ale masteranzilor;
✅ aplicarea principiilor de etică și integritate academică;
✅ perfecționarea procesului de elaborare și coordonare a tezelor de master;
✅ promovarea bunelor practici în predarea disciplinei „Metodologia și etica cercetării în domeniul de formare profesională”.
💡 În cadrul evenimentului au fost adresate mesaje de salut și prezentări ale doamnelor:
🔸 Angela SECRIERU, dr. hab., prof. univ., șefa Departamentului „Investiții și activitate bancară”;
🔸 Victoria COCIUG, dr., conf. univ., Prorector pentru cercetare și parteneriate;
🔸 Corina BULGAC, dr., conf. univ., Directoarea Școlii Masterale de Excelență în Economie și Business;
🔸 Diana IGNATIUC, dr., conf. univ., șefa Departamentului „Teorie și politici economice”.
🗣️ Participanții au evidențiat importanța consolidării abordărilor metodologice comune și a colaborării interdepartamentale pentru creșterea calității procesului educațional și de cercetare.
🤝📖 Seminarul s-a încheiat cu formularea unor recomandări metodologice care vor contribui la dezvoltarea unui mediu academic bazat pe excelență, responsabilitate și inovație în cercetare.
🔗 DETALII: https://ase.md/seminar-stiintifico-metodic-la-asem-abordari-metodologice-in-predarea-cercetarii-si-elaborarea-tezelor-de-master/
Facultatea Finanţe, ASEM