17/06/2026
ELENA CUZA
Elena Cuza, soția lui Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Unirii din 1859, a fost o prezență discretă și un reper în activități filantropice, în dezvoltarea asistenței medicale, dar și prin acțiuni în sprijinirea educației și culturii. Exemplul său a generat în epocă și alte inițiative similare, fie în sfera instituțională publică, fie în cea privată.
Elena Cuza s-a născut la Iași, la 17 iunie 1825, tatăl său fiind postelnicul Iordache Rosetti și mama sa Catinca Sturza, ambii părinți provenind din mari familii boierești. A beneficiat de o educație aleasă, dar severă. În același spirit a fost crescut și fratele mai mic, Theodor Rosetti (1837-1923), jurist, unul dintre întemeietorii Junimii, ministru, prim-ministru (1888-1895), guvernator al Băncii Naţionale a României (1890-1895) şi membru de onoare al Academiei Române (1891).
Primii ani ai copilăriei, Elena îi petrece la moșiile familiei de la Solești și Miclăușeni, apoi se stabilește la Iași unde îl cunoaște pe Alexandru Ioan Cuza, cu care se căsătorește în aprilie 1844. Odată cu alegerea lui Cuza ca domnitor, în 1859, noul său statut îi oferă prilejul de a se implica în ajutorarea celor aflați în dificultate.
Vizita întreprinsă în iulie 1862 la spitalele civile și la micul stabiliment pentru orfani înființat de dr. Carol Davila au determinat-o să susțină construirea unei clădiri care să ofere adăpost și educație copiilor abandonați și fără posibilități. La insistențele sale, așa cm reiese din corespondența cu N. Crețulescu, președintele Consiliului de Miniștri, la 18 iulie 1862 a fost emis decretul de înființare a azilului pentru a cărui construire Elena Cuza a donat „suma de 1.000 de galbeni din caseta sa particulară”. La 29 iulie 1862, în cadrul unei ceremonii, în fața unui numeros public, a fost pusă piatra de temelie a stabilimentului care va purta numele „Azilul Elena Doamna”, prima mare acţiune cu caracter umanitar din țara noastră. Evenimentul a fost consemnat prin baterea, la Paris, a unei serii de medalii comemorative din care se mai păstrează puține exemplare în prezent. Medaliile din bronz, cu diametru de 51 mm, aurite sau argintate, au fost realizate sub îndrumarea gravorului Caqué.
Activitatea caritabilă a Elenei Cuza a continuat și după anul 1866 când nu a mai fost doamna țării. În anul 1880, înființează la Iași Spitalul de copii „Caritatea”, într-un imobil pe care îl cumpărase de la fratele ei, Constantin Rosetti. Numeroase acte de binefacere și donații sunt menționate de documentele vremii. Într-o scrisoare trimisă doctorului Serfioti în decembrie 1894, Elena Cuza preciza că va trimite prin intermediul Băncii Naţionale suma de 1.000 de franci, donaţie anuală pentru Spitalul Elisabeta Doamna-Caritatea Gălăţeană.
Ultimii ani de viață îi petrece într-o casă modestă din Piatra-Neamț. Duce un trai auster, continuând actele de caritate. În fiecare sâmbătă împărţea bani săracilor care se strângeau în faţa casei. Din venitul anual de 120.000 lei oprea pentru cheltuielile curente și pentru sprijinirea săracilor suma de 20.000 lei, restul era împărțit ca donații între Spitalul din Piatra-Neamţ, Băile Populare şi Spitalul “Caritatea” din Iaşi.
Sursa:
text : https://bnr.ro/Elena-Cuza,-o-viata-in-slujba-aproapelui...
