Protestăm împotriva înlăturării abuzive a unuia din profesorii din FSAS UB (Specializarea Antropologie) şi faţă de un modus operandi toxic practicat de conducerea secţiei noastre. Decizia cadrelor didactice titulare a fost luată cu două săptămâni înainte de începerea anului universitar, nefiind susţinută de un document/anunţ oficial. În semn de protest, alţi patru profesori au refuzat reînnoirea c
ontractelor cu Universitatea. Explicaţiile cerute în masă pe platformele media destinate studenţilor cu privire la această încălcare a contractelor între studenţi şi Universitate au fost întâmpinate cu o tăcere ofensatoare. Deşi nu am primit un răspuns public, în email-urile private trimise de conducerea departamentului, ni s-a transmis că UB angajează şi renunţă la profesori, prezentandu-ni-se o analogie cu recrutarea Work and Travel. Nu considerăm că Universitatea trebuie să funcţioneze într-un sistem dicreţionar în care atât noi, studenţii, cât şi profesorii nostri să fim obiectul unor decizii ne-transparente şi personale.
în data de 28.09.2016 am depus o scrisoare oficială înaintată către Consiliul și decanul Facultății de Sociologie și Asistență Socială şi către Senatul și Rectoratul Universității din București. Această scrisoare a fost semnată de studenții actuali și de absolvenții specializării de Antropologie (licenţă şi master), dar și de studenții altor specializări, afectați direct sau moral de situație.