Invatamantul superior de constructii din Romania a luat fiinta in anul 1864 prin infiintarea la Bucuresti a unei "Scoli de Poduri si Sosele, Mine si Arhitectura", transformata in 1867 in "Scoala de Poduri, Sosele si Mine" si in 1888 in "Scoala Nationala de Poduri si Sosele". In 1921, "Scoala Nationala de Poduri si Sosele" s-a transformat in Scoala Politehnica din Bucuresti, in cadrul careia pregat
irea inginerilor constructori s-a facut in cadrul Sectiei de Constructii, denumita din 1938 Facultatea de Constructii. In anul 1948, ca urmare a Reformei Invatamantului, Facultatea de Constructii s-a desprins din Scoala Politehnica (care a devenit Institutul Politehnic) si s-a transformat intr-o institutie de invatamant superior de sine-statatoare, numita "Institutul de Constructii" din Bucuresti. Din 1864 pana in 1948, Scoala Nationala de Poduri si Sosele si, apoi, Sectia de Constructii a Scolii Politehnice au format 2.137 ingineri constructori, sub indrumarea unor profesori de renume ca: Spiru Haret, Anghel Saligny, Elie Radu, Gheorghe Titeica, David Emanuel, Andrei Ioachimescu, Gheorghe Filipescu, Ion Ionescu, prin stradaniile si realizarile carora s-au pus bazele stiintei si tehnicii romanesti in constructii. Din 1948 si pana in 2008, Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti a fost absolvita de peste 37.000 de ingineri. In aceasta perioada, corpul profesoral al universitatii a cuprins personalitati marcante ale stiintei si ingineriei constructiilor, intre care academicienii Aurel Beles, Cristea Mateescu, Dumitru Dumitrescu, Stefan Balan, profesorii Mihail Hangan, Victor Popescu, Alexandru Steopoe, Radu Priscu, Emil Botea, Alexandru Gheorghiu, Andrei Caracostea, Panaite Mazilu, Ion Stanculescu si altii, care au dus mai departe traditia inaintasilor.
