UNMB - Facultatea de Interpretare Muzicală

UNMB - Facultatea de Interpretare Muzicală Această pagină oferă informaţii studenţilor Facultății de Interpretare Muzicală (Universitat Ați dori să urmați cursurile acestei facultăți?

Facultatea de Interpretare Muzicală reprezintă inima Universității Naționale de Muzică din București. Vreme de peste un secol și jumătate, pulsația acestui organism de primă importanță al învățământului muzical superior din România a făcut posibilă afirmarea și consacrarea unor muzicieni de valoare, recunoscuți pe plan național și internațional: soliști, artiști instrumentiști și artiști lirici, c

are au atins un înalt nivel de performanță interpretativă, dar au obținut în egală măsură și competențe didactice. Facultatea de Interpretare Muzicală își deschide porțile tuturor celor care au pregătirea necesară și speranța că muzica poate da sens vieții lor. Veți putea parcurge patru ani de licență și doi ani de master. Diplomele sunt echivalente cu cele obținute în orice mare capitală europeană. De altfel, schimburile academice organizate prin programul Erasmus+ confirmă apartenența universității noastre la spațiul european. Totodată, în cadrul proceselor de evaluare instituțională, UNMB a primit calificativul ”grad de încredere ridicat”. Aveți toate motivele să vă înscrieți la Facultatea de Interpretare Muzicală. Consultați regulamentele de admitere și prezentați-vă la concursurile organizate pentru fiecare din aceste cicluri universitare. Odată ce ați trecut cu bine examenele, continuați să studiați cu abnegație, și visele voastre vor putea deveni realitate. Cursurile de zi urmate la Facultatea de Interpretare Muzicală cuprind atât discipline de specialitate, cît și discipline teoretice, care vin în sprijinul înțelegerii și aprofundării fenomenului muzical. Dinamismul societății actuale ne obligă să avem o permanentă preocupare pentru viitorul studentului. Planurile de învățământ conțin materii obligatorii și materii opționale capabile să răspundă atât cerințelor tot mai mari și mai variate impuse de piața muncii la nivel global, cât și aptitudinilor diferențiate ale studenților. Pentru asigurarea calității învățământului sunt adoptate standarde înalte și unitare în procesul de predare și evaluare. Facultatea de Interpretare Muzicală oferă nenumărate oportunități de afirmare pentru tinerii muzicieni, prin organizarea unor evenimente artistice cu impact vizibil. Interpretarea muzicală de valoare presupune cunoștințe avansate pentru decodificarea și înțelegerea mesajului încifrat în partitură, stăpânirea mijloacelor artistice pentru transmiterea acestuia și, înainte de toate, onestitate. Muzica este viața însăși, este adevăr. Cel ce a pășit în spațiul sacru al sălii de concert știe că artistul este asemeni păsării Phoenix: se mistuie și renaște cu fiecare apariție în fața publicului. Prin contactul nemijlocit cu viața de scenă și prin bogăția cunoștințelor teoretice acumulate, anii de studii universitare și post-universitare vă vor conduce într-o fascinantă călătorie interioară, către desăvârșire. Sunt ani de maturizare și asumare a unor responsabilități care vor da un sens propriei existențe. Pentru studiile de licență, cele două specializări la care se pot înscrie cetățenii români sau străini sunt:
Interpretare muzicală – Instrumente (pian, orgă, clavecin, vioară, violă, violoncel, contrabas, chitară, harpă, flaut, oboi, clarinet, saxofon, fagot, corn, trompetă, trombon, tubă, percuție, nai, acordeon)
Interpretare muzicală – Canto.
În cadrul studiilor de master există specializarea Stilistică interpretativă, atât pentru instrumente, cât și pentru canto, cu discipline de studiu specifice. Dincolo de organizarea administrativă, suntem siguri că cei care vor trece pragul facultății noastre se vor simți ca la ei acasă, într-un mediu cultural-artistic elevat, cu abordări inter – și transdisciplinare, ce le va stimula dorința de cunoaștere, le va cultiva încrederea, respectul față de sine, iubirea pentru frumos și pasiunea pentru muzică. Decan FIM: Conf.univ.dr. Cristina-Anca Popescu-Stănești

03/06/2026
ATENȚIE! Examenul la disciplina CORN s-a mutat din data de 3 iunie în data de 2 iunie!
25/05/2026

ATENȚIE!

Examenul la disciplina CORN s-a mutat din data de 3 iunie în data de 2 iunie!

ATENTIE!Examenul la Strategii repertoriale (Master II), s-a mutat Sâmbătă, 06/06  în loc de luni, 15/06.
15/04/2026

ATENTIE!
Examenul la Strategii repertoriale (Master II), s-a mutat Sâmbătă, 06/06 în loc de luni, 15/06.

11/03/2026
Asociația culturală Aici A Stat vă invită la un concert simfonic in memoriam Silvia Șerbescu, parte din Festivalul Silvi...
06/10/2025

Asociația culturală Aici A Stat vă invită la un concert simfonic in memoriam Silvia Șerbescu, parte din Festivalul Silvia Șerbescu, în Sala George Enescu a Universității Naționale de Muzică din București, cu Orchestra Inginerilor „Petru Ghenghea” dirijată de Andrei Iliescu, solist Vlad Dimulescu, joi, 16 octombrie la ora 19:00. Dedicat memoriei primei pianiste din România recunoscută internațional, Festivalul Silvia Șerbescu onorează școala românească de pian și promovează incluziunea culturală prin concerte, recitaluri, expoziții multimedia, simpozioane și tururi ghidate.

Universitatea Națională de Muzică din București găzduiește acest eveniment ca o reverență pentru cariera de profesor la Conservator a Silviei Șerbescu, cea care a format generații întregi de pianiști. În cadrul concertului simfonic va fi solist pianistul Vlad Dimulescu, elev al unui elev al Silviei Șerbescu: Constantin Ionescu-Vovu. De asemenea, Dariu Gavrilă va interpreta două părți din Concertul pentru violoncel și orchestră, op. 85, de Elgar, ca un omagiu adus bunicii sale, Silvia Șerbescu. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

14/09/2025

🎹 UNMB invită studenții interesați de acțiuni de voluntariat să se alăture echipei de organizare a Concursului Internațional de pian "Dinu Lipatti", ce se va desfășura în Universitate în perioada 22-26 septembrie.

📄 Vor fi eliberate la cerere adeverințe care să ateste această implicare.

📍 Cei care își doresc să participe se pot înscrie printr-un e-mail la adresa [email protected], până la data de 15 septembrie.

12/09/2025

🎶🔴UPDATE 13 sept. ora 15:00
➡️Cele 50 de locuri au fost ocupate! 🎉

❗️ANUNȚ IMPORTANT❗️
ARTEXIM oferă acces pentru 50 de studenți ai UNMB la repetiția generală a pianistei Martha Argerich, care va avea loc luni, 15 septembrie, la Ateneul Român, de la ora 10 la ora 13.
Accesul se va face între 9.30 și 9.45 pe baza listei conținând numele primilor 50 care își exprimă dorința de a participa, prin răspuns la acest anunț.
Telefoanele vor fi închise și se va putea aplauda doar la finalul repetiției!

Address

Strada Știrbei Vodă Nr. 33
Bucharest
010102

Opening Hours

Monday 09:00 - 21:30
Tuesday 07:30 - 21:30
Wednesday 07:30 - 21:30
Thursday 07:30 - 21:30
Friday 07:30 - 21:30
Saturday 08:00 - 20:00
Sunday 08:00 - 20:00

Telephone

+40213147490

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when UNMB - Facultatea de Interpretare Muzicală posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The University

Send a message to UNMB - Facultatea de Interpretare Muzicală:

Share