31/05/2026
În cadrul Zilelor Alumni UBB 2026, anul acesta facultatea noastră a ales să ofere premiul Alumni de Onoare în cadrul Galei Alumni doamnei Dr. Raluca Anton, absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai.
Doamna Raluca Anton a finalizat studiile doctorale în anul 2012, dezvoltând cercetări privind intervențiile validate științific în perioada sarcinii și post-partum.
Parcursul său profesional se întinde pe mai bine de două decenii și îmbină practica psihoterapeutică, activitatea academică și formarea profesională. Este psiholog principal, activând în cabinetul propriu ca psihoterapeut individual, de cuplu și de familie. Din 2016, este formator și supervizor în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie, iar din 2022 ocupă funcția de director executiv al Academiei de Terapie Imago România. Din 2023 este formator acreditat internațional în cadrul Imago International Institute, consolidându-și recent expertiza prin programe avansate dedicate formatorilor.
Realizările sale includ contribuții semnificative în formarea specialiștilor, publicarea de articole științifice în reviste internaționale și implicarea în proiecte academice ca asistent universitar și cercetător. De asemenea, este autor al unor volume de popularizare a psihologiei – „Terapie 1 la 1 cu Sinele tău” (2022), „Povestea ta are sens” (2024) și „Harta relațiilor tale” (2026) – și fondator al Editurii Jocurile Minții, prin care facilitează accesul publicului larg la cunoaștere psihologică de calitate.
Mulțumim domnului decan Prof. Univ. Dr. Adrian Opre și colegei noastre Lect. Univ. Dr. Claudia Rus pentru participarea la Gala Alumni, alături de laureata ediției din acest an.