03/08/2026
🔝 Facultatea de Business a Universității noastre a obținut acreditarea AACSB International, devenind prima facultate de profil din țară care primește această recunoaștere.
AACSB este organizația globală care stabilește standardele pentru educația de business, contribuind la dezvoltarea școlilor prin acreditare, generare de idei, inovație în domeniu și experiențe de învățare transformatoare. Recunoscută la nivel internațional drept cel mai înalt nivel de excelență pe care o școală de business îl poate atinge, acreditarea AACSB reunește puțin peste 1.000 de instituții acreditate și mai mult de 5 milioane de studenți la nivel global.
Acreditarea vine după un proces complex de evaluare și reflectă munca unei comunități academice care investește în educație de calitate, cercetare și colaborări relevante cu mediul de afaceri.
Mai multe detalii despre această recunoaștere puteți afla accesând linkul https://news.ubbcluj.ro/noutati/facultatea-de-business-a-universitatii-babes-bolyai-este-prima-facultate-din-romania-care-a-obtinut-acreditarea-aacsb/.