16/02/2026
Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB), Consiliul Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (CSUBB) și Uniunea Studențească Maghiară din Cluj (KMDSZ) condamnă decizia de a adopta cea mai mare majorare a taxelor din ultimii ani, într-un context extrem de copleșitor pentru studenți.
Considerăm că această hotărâre face parte dintr-un șir absurd de măsuri adoptate atât la nivelul conducerii universității, cât și la nivel național, care, cumulate, afectează direct parcursul academic și condițiile de trai ale studenților. Creșterile repetate de taxe, reducerea sprijinului financiar și lipsa unor mecanisme reale de compensare transmit un semnal periculos, acela că accesul la educație devine din ce în ce mai dependent de posibilitățile materiale. Într-un context în care numărul de absolvenți de liceu este în continuă scădere, o astfel de măsură riscă să descurajeze și mai mult viitorii potențiali studenți să aleagă UBB. De aceea, considerăm că această decizie este contrară chiar și intereselor Universității.
Organizațiile studențești vor cere, în stradă, reluarea deciziei privind creșterea taxelor pentru a nu pune povara austerității pe umerii studenților, precum și suplimentarea fondului de burse pentru a acoperi numărul și cuantumul burselor din anul universitar 2024-2025.
Nu acceptăm ca această hotărâre să rămână în vigoare și nu vom valida, sub nicio formă, o măsură care lovește direct în studenți și în dreptul lor la educație. Vom reveni cu mai multe informații despre manifestațiile care urmează, așadar, verifică în continuare paginile noastre de social media.