Concepţia şi Managementul Proiectării Automobilului

Concepţia şi Managementul Proiectării Automobilului CMPA - un master finantat de Renault Renault Technologie Roumanie dezvoltă parteneriate pe termen lung cu principalele universităţi tehnice din România.

RTR gestionează competenţele în baza unei previziuni pe termen lung şi încurajează intrarea tinerilor în viaţa profesională prin intermediul unei politici active în relaţia cu sistemul educativ. Obiectivele acestei politici sunt:
să îi sensibilizeze pe studenţi cu privire la meseriile din domeniul auto
să contribuie la formarea profesională a tinerilor
să informeze universităţile cu privire la nec

esităţile pe termen lung ale companiei în ceea ce priveşte cunoştinţele de bază pe care trebuie să le aibă tinerii. RTR îşi formează inginerii astfel încât ei să se poată adapta rapid la metodele şi meseriile specifice Renault. În acest scop, RTR dezvoltă împreună cu universităţile tehnice din România un ansamblu de programe adaptate la nevoile specifice ingineriei auto. Obiectivul principal este acela de a dezvolta competenţele şi cunoaşterea în managementul de proiecte în domeniul auto.
Între Renault Technologie Roumanie şi Universitatea Tehnica Gh. Asachi din Iasii şi Universităţile din Piteşti, Craiova, Bucuresti, Galaţi există de câţiva ani o relaţie solidă de parteneriat în dublu sens, atât cu cadrele didactice cât şi cu studenţii. Relaţia cu mediul universitar a devenit una dintre priorităţile Renault Technologie Roumanie. De cinci ani participăm activ la dezvoltarea învăţământului şi la apropierea dintre mediul universitar şi cel industrial, prin diferite acţiuni realizate pentru a fi cât mai aproape de preocupările tinerilor şi ale universităţilor şi pentru a împărtăşi din cunoştinţele noastre. RTR organizează semestrial un comitet de coordonare în cadrul căruia se reunesc universităţile partenere din România. Scopul acestui comitet este de a evalua stadiul de avansare a proiectelor comune şi de a întări relaţia de colaborare între aceste entităţi.

10/11/2023
28/04/2023

At its sixth edition, the International Conference of the Doctoral School at the “Gheorghe Asachi” Technical University of Iasi (TUIASI) aims to provide PhD students of the Doctoral Schools from Technical Universities in Romania and abroad with a favourable framework for communicating the result...

28/10/2021
10/09/2021

Calendarul anului universitar 2021-2022
- cursurile se vor desfasura online
- aplicatiile se vor desfasura fizic - cu respectarea tuturor conditiilor de siguranta COVID.

20/07/2021

In memoriam … Şef lucrări universitar doctor inginer Sorin TALIF iulie 20, 2021iulie 20, 2021 In memoriam … Şef lucrări universitar doctor inginer Sorin TALIF 16.08.1972-20.07.2021 La data de 20 iulie 2021, a plecat dintre noi distinsul Şef lucrări doctor inginer Sorin TALIF. S-a născut l...

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” sărbătorește Ziua Campusului Studențesc „Tudor Vladimirescu” pe 7 iunie
07/06/2021

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” sărbătorește Ziua Campusului Studențesc „Tudor Vladimirescu” pe 7 iunie

TUIASI este printre primele instituții de învățământ superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație. De mai bine de două secole, de pe băncile universității noastre au plecat specialiști în domeniile inginerie...

11/09/2020

PROFESORUL, DECANUL ŞI PRORECTORUL CEZAR OPRIŞAN, LA CEAS DE COMEMORARE septembrie 10, 2020septembrie 10, 2020 Se împlinesc astăzi, 11 septembrie 2020, doi ani de când şi-a început  veghea somnului de veci. Să-i privim chipul luminos, cu zâmbetul discret și să-i păstrăm memoria întru ...

Licenţă: anii I-III (finalizare 5 iulie 2020)Licenţă: anul IV (finalizare 31 iulie 2020)Master: anul I (finalizare 5 iul...
06/05/2020

Licenţă: anii I-III (finalizare 5 iulie 2020)
Licenţă: anul IV (finalizare 31 iulie 2020)
Master: anul I (finalizare 5 iulie 2020)
Master: anul II (finalizare 24 iulie 2020)

TUIASI este printre primele instituții de învățământ superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație. De mai bine de două secole, de pe băncile universității noastre au plecat specialiști în domeniile inginerie...

Address

Strada Profesor Docent Drive Ing. Dimitrie Mangeron, Nr. 43
Iasi
700050

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Concepţia şi Managementul Proiectării Automobilului posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share