24/10/2026
A plecat la Domnul un om de o bunătate rară. Fratele Ionel Socaciu a fost vreme îndelungată profesor la Colegiul Biblic Est-European, unde a predat mai multe discipline, de la Profeții Mari și Mici până la calculatoare. A avut, de asemenea, o contribuție importantă la activitatea editorială și educațională a Colegiului, traducând mai multe cărți pentru Editura CBEE, precum și programa cursurilor IEF.
Și totuși, în amintirea multor generații de studenți, numele lui rămâne legat mai ales de cursul de Profeți Mici, pe care l-a predat cu atâta pasiune.
Foștii studenți și colegi și-l amintesc cu multă căldură. Era un om blând, calm, mereu senin, apropiat de tineri, cu o bunătate care se simțea în felul în care vorbea, privea și se purta cu cei din jur. Avea o smerenie neplanificată, lipsită de ostentație, cm rar mai întâlnești. Era unul dintre acei oameni în preajma cărora te simțeai bine, fără să știi neapărat de ce.
Gândindu-mă acum la felul lui de a fi, mă surprinde faptul că preda Profeții Mici. Ce contrast între blândețea lui și glasurile uneori aspre, apăsate și răscolitoare ale profeților! Părea să nu aibă nimic din vehemența lor. Și totuși, cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi dau seama că purta, în felul lui liniștit, ceva profund din mesajul lor: chemarea de a privi lumea cu alți ochi și de a trăi altfel în mijlocul ei.
Într-o lume în care simțim mereu nevoia să fim asertivi, să avem dreptate, să ne facem auziți, el părea să ne amintească, fără să țină vreo lecție despre asta, că se poate trăi și altfel. Cu blândețe, cu bunătate, cu smerenie. Fără zgomot, fără gesturi mari, fără dorința de a impresiona.
Poate că tocmai aici se întâlnea cel mai frumos cu profeții pe care îi preda. Nu atât în tonul cuvintelor lor, cât în viziunea lor despre un alt fel de a fi în lume. O credință care nu se mărginește la ceea ce spunem, ci se vede în felul în care trăim și în care ne purtăm unii cu alții.
Îmi vin în minte cuvintele profetului Mica: „Să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău” (Mica 6:8).
Parcă i se potrivesc atât de bine.
Sunt oameni de la care rămânem cu idei, cu lecții, cu lucruri învățate. Dar sunt și oameni de la care ne rămâne ceva mai greu de pus în cuvinte: amintirea bunătății lor, liniștea pe care o aduceau și felul în care ne făceau să simțim că lumea poate fi un loc mai blând.
Până la Marea Întâlnire, așa ne va rămâne în amintire.
Suntem alături de familie în aceste momente de despărțire și ne rugăm ca Dumnezeu să le aducă mângâiere, putere și pace, în nădejdea revederii.
Marius Ban
