12/09/2026
Există oamenii care continuă să fie prezenți după ce trec dincolo. Rămân repere în mințile noastre și continuăm să ne gândim la ei ca și cm ar fi în continuare aici. Poate că asta este nemurirea: chiar dacă nu mai ești fizic, să exiști într-un colț de minte al oamenilor pe care i-ai avut aproape.
Fotografia este făcută de Victor Roncea. El și soția dumnealui, Cristina Nichituș Roncea, i-au făcut, cred eu, cele mai frumoase portrete. Acesta mi se pare că se potrivește mult felului în care s-a simțit uneori: singur împotriva tuturor.
Domn profesor, ne gândim la Dvs!
Mai des decât o spunem.
***
Radu Ciuceanu, fondatorul și directorul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, în perioada 1993 – 2022, a fost o personalitate complexă, un om a cărui viață a fost legată primordial de ideea de libertate. A fost luptător în rezistența armată anticomunistă, deținut politic, urmărit permanent de Securitate, după eliberarea din închisoare, istoric, om politic, făuritor de instituții și membru de onoare al Academiei Române, din 2019.
Radu Ciuceanu s-a născut la 16 aprile 1928, la Arad, într-o familie de cărturari, tatăl său, Ștefan Ciuceanu, istoric, fiind fondatorul Muzeului de Istorie a Olteniei.
La 19 ani, în 1947, Radu Ciuceanu s-a alăturat Mișcării Naționale de Rezistență Anticomunistă din Oltenia, condusă de generalul Iancu Carlaonț. Pentru activitatea împotriva nou instauratului regim comunist, Radu Ciuceanu a fost arestat un an mai târziu și condamnat în 1949 la 15 ani de temniţă pentru „crimă de uneltire împotriva ordinii sociale”. Avea doar 21 de ani. Pedeapsa a fost executată integral în penitenciarele Craiova, Piteşti, Jilava, Văcăreşti, Târgşor, Dej şi Gherla. Radu Ciuceanu a fost unul dintre supraviețuitorii teribilului experiment al reeducării.
La 18 septembrie 1963, Radu Ciuceanu a fost eliberat din închisoare, însă i s-a fixat domiciliu obligatoriu până în 1965, timp în care nu i s-au eliberat acte de identitate și nici nu i s-a permis să lucreze. După o perioadă în care a putut lucra doar ca muncitor necalificat, a reușit să fie angajat ca funcționar documentare la Institutul de Arheologie din cadrul Academiei R.S.R. și i s-a permis să-și continue studiile. A fost admis la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, pe care a urmat-o în perioada 1968-1972.
După un scurt periplu la Institutul de Arheologie al Academiei Române, pe care a fost nevoit să-l părăsească din cauza trecutului său de deținut politic, Radu Ciuceanu s-a angajat ca arheolog în cadrul Muzeului de Istorie a Municipiului București, 1975-1990.
De abia după revoluția din decembrie 1989, la care a participat direct, Radu Ciuceanu s-a putut înscrie la doctorat, pe care l-a susținut în 1998 la Institutul de Istorie „N. Iorga” al Academiei Române, cu teza Autocrație și naționalism. Destinul unei familii: Ghiculeștii, 1665-1856.
În perioada anilor 1980, desi supravegheat permanent de Securitate, Radu Ciuceanu a reușit să redacteze împreună cu Octavian Roske și Daniel Barbu două material privind distrugerea monumentelor istorice în România, Condiţia monumentului sub regimul comunist, 1980 și . Va supravieţui Bucureştiul până în 1984?, redactat în 1985. Trimise cu mari dificultăți în Occident, cele două material au fost difuzate la Radio Europa Liberă, în iulie-septembrie 1981, respective iulie-august 1985, sub semnătura Grupul de Supraveghere a Monumentelor Istorice.
Revoluția din decembrie 1990 i-a deschis drumul carierei politice, în primul Parlament democratic al Românie, îndeplinind chiar funcția de vicepreședinte, dar și al cercetării aprofundate, științifice, instituționale a fenomenului totalitar în România.
În anul 1993, împreună cu Octavian Roske, sprijiniți de foști deținuți politic și o parte a elitei intelectuale și politice a vremii, Radu Ciuceanu a fondat Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, institut sub egida Academiei Române, destinat cercetării trecutului totalitar al României. Pe parcursul celor aproape 30 de ani de activitate, INST, sub conducerea lui Radu Ciuceanu a desfășurat o intensă activitate de cercetare, bilanțul acestei fiind unul meritoriu: 174 de volume publicate de INST în cele opt colecții ale editurii INST, peste 100 de numere din revista „Arhivele Totalitarismului” şi sute de conferințe interne și cu participare internațională organizate de INST sau în colaborare cu alte instituții.
Radu Ciuceanu a fost un arhitect și făuritor de instituții. Pe lângă Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Radu Ciuceanu a investit timp, cercetare, efort în încercarea de a construi un Muzeu al comunismului în România, dar și un Panteon Naţional, care urmărea să consacre, într-un spaţiu arhitectural solemn, respectul pentru marile valori care au contribuit la definirea identităţii româneşti. Din rațiuni complexe și care nu au ținut de voința lui Radu Ciuceanu, atât muzeul, cât și Panteonul nu au devenit realitate, societatea românească nefiind pregătită pentru ele.
În conducerea INST, Radu Ciuceanu a folosit experiențele traumatizante multiple din viața sa pentru a construi un institute de cercetare vertical, supus doar datoriei de a scrie istoria așa cm a fost ea. În ciuda experienței carcerale, a hărțuirii permanente de către Securitate, Radu Ciuceanu și-a depășit umorile personale, inerente, și a reușit să imprime o manieră ştiinţifică, analitică, obiectivă în cercetarea unui domeniu - totalitarismul – cu care se confruntase în mod direct, în formele sale cele mai severe.
Ca autor Radu Ciuceanu a avut o contribuție semnificativă la recuperarea memoriei rezistenței armate anticomuniste din România, a fenomenului concentraționar din perioada comunistă și la studierea rolului unor instituții cheie, precum Biserica Ortodoxă Română, în păstrarea identității și conștiinței naționale. Un mărturisitor al credinței, Radu Ciuceanu s-a bucurat de aprecierea BOR, primind binecuvântarea Prefericitului Patriarh Teoctist și a Preafericitului Patriarh Daniel.
La 12 septembrie 2022 Radu Ciuceanu s-a stins din viață, la vârsta de 94 de ani. Un luptător cu arma în mână pentru libertate, un bandit pentru regimul comunist care a încercat să-l frângă în închisoare și după eliberare, Radu Ciuceanu a fost un om care a făurit: un institut, o generație de istorici, o memorie a neuitării.
